Dec 19, 2014

Păr roz și ursuleț albastru



          O fetiță cu părul roz se plimbă pe un trotuar populat, dintr-un oraș aglomerat. Nu are scop și destinație, are doar un ursuleț albastru pe care-l tine de mână. Pașii mărunți se pierd în ritumul accelerat al vieții ce o înconjoară. Glasul ei inocent se pierde în zumzetul frenetic al mulțimii, rochița ei alba se pierde într-o plapumă de gri și ea o știe.
            Și totuși nu întelege. Nu întelege de ce lumea din jurul ei nu mai crede în Moș Crăciun, nu mai crede în basme și nu mai crede în bine. Lumea nu-și mai caută culoare și de nu ar învăța la scoală de ele, ar și uita că există. ”Nu există alb și negru, există doar nuanțe de gri”. De ce cred țoți cred că ideal e să fii gri, când defapt suntem încurajați să fim totul de la alb, la negru.
            Lacrimi inocente îi curăță privirea, lacrimi ce nu cad, ci se ridică. Se ridică grele spre cer, spre nori și încearcă să-i coloreze. Pivește cerul și albastrul irisului ei se reflect. Lumea se încălzește pentru o clipă. O clipă și ploaia începe. Și ia culoarea ce a pus-o și o duce pe pământ, iar ea, ea privește înainte și continuă să crească.

Dec 15, 2014

O noapte de iarnă



           Miroase a iarnă și strada e pustie. E liniște și întuneric, iar eu zac uitat de lume, pe o bancă. Gândurile răsună cu ecou, dar mă fac că nu le aud. Mă ascund de viață și de timp, sperând că ele, la rândul lor, vor uita de mine. Stau cu ochii întredeschiși, privind stele ce există doar pe cerul meu și aud frigul cum se strecoară în pietre, făcându-le să tremure.
    Miroase a flori și pași mărunți se-apropie de mine. Cu un zâmbet fermecător și sclipirea fulgilor de nea în iris, îți faci simțită prezența. Pășești grațios și pietrele nu mai tremură. Zăpada se ferește și te duce la mine. Mă cuprinzi de mână și mă ridici la tine. Te privesc și văd lumea în chipul tău. Nu îmi spui nimic și nici eu nu te-ntreb nimic, simt de parcă toate mi-au fost spuse și niciuna nu mai contează. Îmi zâmbești în continuare și nu îmi pare, nici pentru o fracțiune, fals. Ai atâta iubire încât îmi dai și mie, și mi-e atât de bine...              
            Miroase a nimic. Tu mă săruți. Mă ți de mână și mă duci în altă lume. Corpul mi-a rămas pe acea bancă din parc. Rece și inert. Pășesc în urma ta, dar parcă cunosc drumul. Am mai fost pe aici, acum mult timp, și mergeam în direcția opusă.

Nov 13, 2014

În Parcul Rozelor cresc spini



            În Parcul Rozelor cresc spini. Visele tac, așezate pe piața forțelor de muncă dintr-o țară străină. Glasul speranței e răgușit, sătul să țipe într-o peșteră cu ziduri negre al căror capăt nu se vede. Pasiunea a devenit antonimul supraviețuirii, iar cultura e bună doar dacă e urmată de vreo leguma sau fruct.
            Blestemați fiți voi, cei ce-ați convins lumea că basmele nu sunt reale, cei ce ați pervertit scopul vieții pentru a vă servi scopului vostru, cei ce-ați vândut inocența pentru profit și ce-ați pus eticheta cu prețul de ofertă la gâtul tuturor.
            Blestemați fiți și voi suflete sărace pentru slăbiciunea voastră și pentru ochii voștri de cal. Voi, ce acceptați viața simplă și iluzia ce o presupune aceasta. Voi ce plecați capul și închideți gura și nu realizați ce putere are un vis și-o determinare.
            Mă doare când aud gânduri de plecare, dar ce să le spun glasurilor plângătoare? Să le spun că va fi bine, că mierea dulce va curge de mâine? Nu pot pentru că nu știu. Tot ce știu e că în Parcul Rozelor, cresc spini.