Nimic bun nu se întâmplă după ora 2. Tot uit asta și acum mă găsesc aici sub el. Să
derulez puțin filmul. Era ora 1 și nu aveam ce face. Vacanța mă ținea în fața
monitorului și în afara somnului. Click-uri haotice până apare el. Un zgomot
polifonic mă anunță subtil că sunt dorită. El apare obraznic de timid. Mă face
să râd și să scap puțin de monotonia ce se instalase de când terminasem cu
cursurile. Mă amuză și faptul că îl cunosc relativ mă intrigă. Lucrurile se
destind și devine mai mult obraznic, mai puțin timid. M-a luat pe nepregătite
și părcă încă nu înțeleg cu adevărat ce se întâmplă. Știu doar că se furișează
prin pori. Vicleanul, parcă știe ce face, dar nu știu sigur. Vorbele lui scrise
mă ating atunci când îi răspund și parcă nu mă pot abține. Mă descoase și îmi
deschide mintea, mă face neatentă pentru ca, câteva minute mai târziu să sară
bariera ridicată de mine și parcă îl simt lângă mine și parcă acum îl și doresc
lângă mine.
Nu i-o spun direct, însă. Pasăm
subtilități de zeci de minute și asta nu duce decât la o creștere a tensiunii.
Trecuse ceva timp de când nu făcusem sex și el mă făcea nostalgică. Vorbele lui
uitaseră de timiditate și eu uitasem de mine. Mâinile nu stăteau locului,
doreau să exploreze, dar mă aveam doar pe mine. Nici asta nu e un lucru rău,
dar mi-a dat drumul minții și în lipsa ei, eu îl doream pe el. Am norocul că
știu să mă fac dorită așa că nu durează mult și mă invită să-l vizitez.
E noapte și orașul pustiu. E bine
așa pentru că nu știu de ce mă simt vinovată. Nu ar trebui! Asta îmi tot spun.
Nu mai am răbdare. Telefonul îmi vibrează și e ca și clopoțelul lui Pavlov.
Știu că el îmi scrie că mă dorește și asta mă umezește. Îmi deschide ușa și aș
vrea să sar pe el, dar nu pot. Dacă ne jucăm de-a seducția, ne jucăm până la
capat. Mă aplec să-mi desfac papucii, și să-i arăt blugii ce stau lipiți de
formele mele. Mergem în cameră și o lumină palidă dă licăriri de viață camerei.
Purtăm discuții triviale, dar le ținem scurte pentru că vrem defapt doar să ne
sorbim din priviri. El face primul pas.
Barba lui mă înțeapă, dar trec
peste, iar el trece peste mine. Hormonii mei se trezesc. Mă cuprinde, e peste
tot, puțin prea peste tot. Se comportă de parcă face tot ce a învățat de pe un
tutorial de pe YouTube pe care l-a vizionat cu 5 minute înainte. Am bătut atâta
drum până aici și nu merge deloc bine. Mă simt nevoită să preiau puțin
controlul. Îl ghidez și încerc să-l liniștesc, sexul nu e o cursă în care vrei
să termini primul. Pare să mă asculte și lucrurile reintră în normal. Încep să
mă relaxez și eu. Mă ating, dar el se pare că are alte planuri. Preia el
conducerea. Puțin nepoliticos, dar să zicem. Se descurcă așa că il las. M-ar
săruta, dar în unele momente parcă își pierde busola așa că merge unde l-au
învățat prietenii lui, în Nord, sau în cazul asta, în ... Sud. Se cuibărește
acolo și eu deja mă gândesc la altul. Îl las pe el ca un fel de instrument
auxiliar. Fantezia mă duce departe și aproape de final, dar că nici măcar ca
auxiliar nu e bun netrebnicul ăsta. Parcă simte că mă apropri și atunci găsește
el să facă câte ceva să mă oprească. A obosit așa că scoate capul să primească
niște aer. Zâmbește tâmp de parcă ar fi victorios. Da, ai reușit să îmi stai în
cale. Zâmbesc politicos. Rezumăm partida și se pune la munca grea, la împins.
Spun ”muncă grea” pentu că așa pare pentru el. Faptul că o face de maxim 5 ori
și respiră greu demonstrează asta. Nu durează mult și se sfârșește. Pentru el,
pentru că pentru mine parcă nici nu a început.
Liniștea se lasă mai neplăcut ca ceața
când ai drum lung. Mă îmbrac repede fără să-l privesc. Sunt atât de nervoasă pe
mine încât cred că l-aș bate pe el. Schimb câteva replici cu el și plec. Afară
e frig deja și acum mă simt și mai vinovată. „Nu mai fac asta niciodată” e
melodia pe repeat ce o ascult până acasă.
No comments:
Post a Comment