Oct 30, 2015

Autopsia unei relații ratate

Pacientul anonim se prezintă în fața societății pentru vindecarea sufletului.

Zac inert, întins într-un pat de spital și îmi aduc aminte de jocul pe care l-am început când eram copii. Îmi amintesc si faptul că în joaca mea te-am rănit. Ai plâns, ai urlat și m-ai certat, dar nu mi-a prea păsat. Am decis că decât să îndur așa ceva, mai bine nu ma mai joc. Am plecat în explorare și te-am lăsat lumii.

Dau timpul puțin în față, spre momentul în care începea să-mi crească mai mult păr pe față. Multe lucruri nu s-au schimbat. Lucrurile noi mă făceau să vizitez trecutul din ce în ce mai des. Revenit pe meleaguri, am început să caut repere, iar tu ai fost printre ele. Un far la margine de mare tulbure a unui marinar îmbătat de sarea oceanului, dar oricât aș vrea, lucrurile nu stau la fel. Te-am găsit, dar nu te-am găsit la fel. Rănile tale de-abia se mai vedeau când ale mele deabia ce se deschiseră, iar apa sărata nu ajuta.

Las timpul să treacă și el nu o face în favoarea mea. Trecutul îmi devine prezent, prezentul nu e prezent, iar viitorul îmi pare violent. Lucrurile se răcesc. Jocul sincer și direct al copilariei devine un sah gândit al maturității. Simțim puțin și o facem pe ascuns, trăim mult, dar o facem de ajuns.

O înțepătură mă face să revin la realitate. Mă uit în jur și lumea se mișcă haotic în jurul meu. M-aș plimba și eu, dar nu știu pe unde să mă duc. Așa că stau. Doar eu și cuvintele mele. Stăm în așteptare...

Morfina începe să curgă, strop cu strop. Se împletește cu sângele meu și îmi oferă o căldură mult așteptată. Închid ochii și mă duc pe lună. Poposesc pe-un nor și mă uit spre lume. Te văd. Păsești zâmbind gingaș pe țărână, tinând un băiat în brațe și un bărbat de mână.